Singura, se prelinge de-alungul zidului mucegait.
A obosit sa lupte in carnagiul din sufletul ei;s-a ofilit.
Durerea e morbida, si ii soarbe cu sete viata din sange,
Se razbuna pentru zilele de abstinenta; inchide ochii si plange;
Se viseaza-n globul de cristal, inca nespart, al fericirii ireale,
Scriind in cartea cu amintiri, umpland pagini, astazi goale,
Imaculate in urma negarii a tot ce a fost; odata sfera sparta,
S-a trezit in mijlocul lumii crude, si acum se vrea moarta.
De s-ar putea sa impietreasca, sub zidul rece, umbrit de paltini,
Ar spune adio vietii, facandu-si mormant din sange si lacrimi.
Egoismul ei ar fi fatal. Ar schimba vesminte de-nmormantare,
Cu haine de priveghi, plangandu-si sufletul plecat in contemplare.
Un moment de luciditate si singura schimba finalul propriei tragedii,
Alegand sa se ridice, mangaind in treacat flori de mucegai albastrii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu