Mazgaleala

Iubirea e o arta.
Eu, un artist sarac-
Un ochi vesel, unul posac,
Si-o coala alba, harta.

N-am locuinta,
Si nu platesc chirie.
Nu cred in umilinta,
Si-astept ce va sa vie,
Mazgalind la colt de strada.


Stiu sa mazgalesc.
Stiu sa si iubesc.
Iubesc mazgalind,
Si mazgalesc iubind,
Dar uneori ma plictisesc.


Si-mi caut alta galerie.
Alt colt murdar de strada,
Alti ochi ce vor sa vada
Un suflet prins in colivie.

Se elibereaza prin mazgaleala.

Dependeta de vara

Zambind, am inteles prea tarziu ca nu mai e verde,

Si m-am trezit cautand vara prin buzunare,

cu ochii ficsi, privind pierduta in departare,

Spre orizontul desirat ce-abea se mai vede.





Plang vara cu sufletul, tanjesc dupa soare,

Ma inlantui intr-un sirag din perle de roua;

Dimineata e trista, dar norii se gadila si-ncepe sa ploua,

curatand de praf, ai ieri roz, acum o moarta floare.





Nu reneg metalul scump pe mana unei dame,

Dar frunzele de tei nu mai miros de mult a viata,

Si auriul covoarelor intinse in piata

Scanceste surd sub pasi de copii si de mame.





E acum tomnatec orasul prin miros si port,

Resemnat sub aspre rafale de ploaie si vant,

Oamenii nu mai au zambet, dar le ramane un gand,

Al soarelui de vara pe care nu il cred mort.





Soare, de a carui lumina se vor bucura,

Cand nestemate de roua se vor scalda in verde,

Si rasate de copii in departari s-or pierde,

iubind vara; uitand de frig, de gri, de iarna grea.